Timpul
Adauga site-ul TIMPUL la favorite! Literatura | Arte vizuale | Arta spectacolului | Utilizator nou
   
Calendar
Calendar
Enciclopedia
Enciclopedia
Festival
Festival
Club
Club
Tineret
Tineret
Revista
Revista
Editura
Editura

Noua adresa de corespondenta a revistei TIMPUL
CP 1677, OP7 - IASI
Introduceti in casuta de mai sus cuvinte cheie sau un nume de artist pe care dorit sa il cautati (ex: interbelic )

Scrisoare cu noutati
Introduceti in casuta de mai jos adresa de e-mail la care vreti sa primiti ultimle noutati
Vreau sa primesc noutatile



Proiecte sustinute
Servicii Web Profesionale

Statistici site
Literatura: 2.871
Arta vizuala: 1.181
Arta spectacolului: 30
Comentarii: 1.522
Membri inregistrati: 1.664
ON: 0 membri / 2 musafiri
Total hituri: 461.652
Total vizitatori unici: 177.282

Link-uri recomandate
@ntonesei's BLOG
A.F.C.N.
Bogdan Ulmu
Casa de cultura "Mihai Ursachi"
Clubul Cinefililor
Dan Lungu
Dorin Tudoran
Editura UAIC
FESTIVALUL EuroART Iasi
Filosofi@lasi
Flacara Iasului
Fotografa
Hobbitul - Emil Brumaru
Hobbitul - Emil Brumaru
Iasi-City
Iasi-City
IASINET
ICR - Romania Culturala
IMPACT FM
IMPACT FM
Ioan T. Morar
Lucian Dan TEODOROVICI
Lumea cartii
Mihai MALAIMARE
NewsIasi
Paul Gorban
Polirom
Primaria Municipiului IASI
Radio Guerrilla
Radio Ia?i
Radio Ia?i
Serban Axinte
Stefan Abageru
StiLL ONline
Suplimentul de cultura
Universitatea "Al.I.Cuza"
“Nocturnele” lui Kazuo Ishiguro: O art? prin prisma alteia, Corina Anghel - Critica literara / Literatura

“Nocturnele” lui Kazuo Ishiguro:


O art? prin prisma alteia


 


            Dac? spui “R?m??i?ele zilei”, cei mai mul?i î?i vor aminti faimoasa ecranizare a lui James Ivory cu Anthony Hopkins ?i Emma Thompson,  uitând poate de tulbur?torul roman omonim care a stat la baza filmului. Cartea, publicat? în 1989, i-a adus autorului, Kazuo Ishiguro, premiul Booker ?i totodat? consacrarea ca unul dintre cei mai valoro?i scriitori britanici contemporani, al?turi de Marin Amis, Salman Rushdie sau Ian McEwan. ?i mai pu?ini ?tiu probabil c? romancierul de origine japonez?, atât de apreciat pentru scrieri ca “Amintirea palid? a mun?ilor” sau “Un artist al lumii trec?toare”, visa în tinere?e s? ajung? un muzician celebru. Dup? mai multe încerc?ri e?uate de a se lansa în domeniu, Ishiguro s-a reinventat: a studiat engleza ?i filosofia, a urmat cursul de ‘creative writing’ al lui Malcom Bradbury ?i ?i-a construit o carier? literar?. A?adar, nu sunt deloc surprinz?toare analogiile ce se nasc între fic?iunea sa ?i muzic?.   


            Ca o confirmare a acestui fapt, ultima carte publicat? de Ishiguro reprezint? un cvintet de povestiri, varia?iuni pe teme predilecte ale scriitorului, ce poart? titlul mai mult decât gr?itor “Nocturne. Cinci pove?ti despre muzic? ?i amurg”. Colec?ia este prima sa încercare de a explora posibilit??ile nuvelei ?i, a?a cum observa “The Independent” la aparitia c?r?ii în mai 2009, Ishiguro folose?te genul literar ‘în scopuri proprii’, spulberând orice a?teptare la un ciclu de povestiri tradi?ional. Vocile a cinci naratori, ipostaze ale aceluia?i muzician prins între ce-ar-fi-putut-fi ?i dac-ar-mai-putea-fi, între propriul poten?ial nevalorificat ?i zadarnicele încerc?ri de a-l realiza, alc?tuiesc o melodie suav?, de o melancolie dulce-amar?, punctat? de tonalit??i comico-ironice, dar marcat? obsesiv de ecourile unui trecut care ?ine loc ?i de prezent, ?i de viitor. Resemnarea nostalgic? ca atitudine predominant? tr?deaz? obâr?ia viziunii lui Ishiguro: un concept specific literaturii japoneze, ‘mono no aware’ sau con?tientizarea trist? a vremelniciei lucrurilor, ce aminte?te de ‘lacrimae rerum’ al lui Virgil.  


             Prima povestire, “Un baladist de alt?dat?”, folose?te întâlnirea întâmpl?toare dintre un chitarist polonez, membru temporar al unei orchestre de cafenea din Vene?ia, ?i un cânt?re? american, odat? celebru, pentru a explora atât bucuriile ?i deziluziile artei, trecerea timpului, celebritatea, cât ?i e?ecul în dragoste, parc? rescriind, cu alte variabile, povestea de dragoste neîmplinit? a majordomului Stevens din “R?m??i?ele zilei”. Jan, muzicianul-narator, la fel de reflexiv ca to?i ceilal?i naratori ai lui Ishiguro, dar mai pu?in enigmatic, accept? propunerea americanului de a-i face o serenad? so?iei sale, Lindy. Departe de a fi confirmarea unei iubiri ce d?inuie, aranjamentul se dovede?te a fi ultimul episod al c?sniciei lor, decizie dictat? de considerente pragmatice. Memoria joac? îns? rolul-cheie, lucru de în?eles la un autor fascinat de ‘amurgul’ ?i ‘r?m??i?ele’ vie?ii: americanul, trecut de prima tinere?e, e bântuit de fantasmele trecutului, determinându-l pe Jan s? admit?: “Ce bine-ar fi dac-am putea l?sa lucrurile în urma noastr? (...) Ce bine-ar fi dac-am putea face la fel cu triste?ea.”


Pe Lindy o vom reg?si în schimb dup? divor?, în povestirea “Nocturne”, ref?cându-se la un hotel de lux, dup? o opera?ie estetic?. Ea îl va conduce pe Ray, saxofonistul ratat, într-o expedi?ie nocturn? prin camerele hotelului, trimitere ironic? la c?l?toria în care Faust e atras de Mefisto: “O s? te iau cu mine într-o noapte, scumpule. O s?-?i ar?t lucruri extraordinare.” De fapt, ironia este una din m?rcile stilului lui Ishiguro, procedeu prin care relativeaz? tragismul lumii create de el ?i care îl define?te ca ‘desperado’ al post-modernismului, ca s? folosesc termenul preferat al Lidiei Vianu, autoarea mai multor studii despre literatura britanic? contemporan?.   


               Momentul de cump?n?, criza celui ajuns la amiaza propriei vie?i ?i nevoit s? a?tepte, deziluzionat ?i nostalgic, înserarea, sunt conturate în tu?e tragi-comice ?i în povestirea “Fie ploaie, fie soare”. Când Ray, profesor itinerant de englez?, e invitat de doi fo?ti colegi de facultate, acum so? ?i so?ie, s? îi viziteze la Londra, cu to?ii realizeaz? cu am?r?ciune: “E foarte bine s? ai orizonturi largi când e?ti tân?r. Îns? atunci când ajungi la vârsta noastr?, trebuie s?... trebuie s? ai deja o anume perspectiv? clar? în fa??.” Dar tonurile sumbre sunt imediat contrapunctate de comicul de situa?ie, c?ci Ray încearc? s? mu?amalizeze faptul c? a citit ?i mototolit jurnalul gazdei r?v??indu-i apartamentul ?i dând vina pe câinele unor prieteni. Dac? Ray reu?e?te în cele din urm? s? detensioneze atmosfera dintre cei doi so?i, ace?tia nu izbutesc, în schimb, s?-l determine pe profesorul ce se crede înc? student f?r? griji s? î?i regândeacs? via?a. A?a c? finalul îl g?se?te iar evadînd din realitate în muzica am?gioare a spectacolelor de pe Broadway, pentru a concluziona: “M? bucur c? sunt un prieten bun. Fiindc?, în rest, nu prea sunt bun la nimic. ?sta-i adev?rul, cam fac umbr? p?mântului degeaba.” De altfel, într-un interviu publicat în “The Guardian” la aparitia c?r?ii, autorul “Nocturnelor” î?i recunoa?te, f?r? s? vrea, personajul confruntat cu criza vârstei mijlocii ca alter ego ?i împ?rt??e?te convingerea lui Martin Amis c? cele mai bune c?r?i sunt scrise la tinere?e. La fel ca personajele sale, Ishiguro e aluziv, e ambiguu, se las? citit printre rânduri...


               “Malvern Hills” ?i “Violonceli?tii” reitereaz?, mutatis mutadis, acelea?i întreb?ri existen?iale: Ce este împlinirea de sine? Este aceasta o posibilitate real? sau doar o iluzie? În “Malvern Hills”, chitaristul boem, ce caut? natura ?i singur?tatea pentru a compune, dezam?git fiind de e?ecul încerc?rilor de consacrare, întâlne?te un cuplu de muzicieni profesioni?ti, ale c?ror realiz?ri sunt îns? la fel de relative ?i de frustrante. Nevoi?i s? c?l?toreasc? pentru a câ?tiga bani din muzic?, so?ii Kraut s-au înstr?inat de fiul lor ?i unul de cel?lalt. Chitaristul e sensibil ca to?i naratorii lui Ishiguro, a?a c? intuie?te durerea ?i simte acut tensiunea dintre cei doi, chiar dac?, a?a cum observa “The Times”, nu reu?e?te s? articuleze foarte bine acest lucru: “Între ei s-a sim?it din nou o und? de încordare, un soi de stinghereal?, dar n-a durat decât o clip? sau dou?, dup? care au zâmbit amândoi, fixându-?i iar privirea asupra chitarei mele.” De?i mai pu?in sumbr?, atmosfera încordat? ?i ap?s?toare te trimite cu gândul la piesa lui Edward Albee, “Cine se teme de Virginia Wolf?”, în care acelea?i n?luci ale trecutului pun st?pânire pe prezent.     


               Dar metoda de investigare psihologic? a lui Ishiguro este pus? cel mai bine în valoare de ultima povestire a ciclului, “Violonceli?tii”. Personajul Eloise McCormack, care dovede?te impresionante cuno?tin?e muzicale ?i, dup? propriile-i spuse, un talent remarcabil, f?r? s? fi cântat vreodat?, frizeaz? grotescul. Ca un Hamlet burlesc, neputînd ac?iona de teama distrugerii propriilor calit??i native, Eloise se justific? în fa?a violoncelistului al c?rui mentor este: “Am încercat s? te fac s? dai la o parte toate acele straturi care te acoper?.” Astfel, tr?deaz? chiar metoda prin care Ishiguro sondeaz? profunzimile psihicului uman.


               I s-a repro?at autorului “Nocturnelor” c? e redundant ?i simplist. De?i problematica e aceea?i, iar personajele par doppelgängeri, sentimentul de déjà-vu joac? un rol important în economia prozei lui Ishiguro: arat? c? povestea în sine, ac?iunea, trece la el pe locul doi. S? nu uit?m c? “R?m??i?ele zilei” e unul dintre acele romane ‘despre nimic’, dar care spun atât de multe despre natura uman?. Cu sensibilate ?i ironie, scriitorul caut? s? p?trund? nu numai dincolo de aparen?e, ci ?i dincolo de convingeri, principii, alegeri, pentru a revela în cele din urm? adev?ratele gânduri ?i sentimente ale personajelor sale ?i pentru a ajunge astfel la acele invariabile general-umane, ?inta final? a oric?rei arte, fie c? e vorba de literatur? sau de muzic?.


              


 


Nr. hituri: 2.452
Adaugat la data: 12:48:05, 04 Feb 2010
Comentarii material Nu exista nici un comentariu pentru acest material.