Timpul
Adauga site-ul TIMPUL la favorite! Literatura | Arte vizuale | Arta spectacolului | Utilizator nou
   
Calendar
Calendar
Enciclopedia
Enciclopedia
Festival
Festival
Club
Club
Tineret
Tineret
Revista
Revista
Editura
Editura

Noua adresa de corespondenta a revistei TIMPUL
CP 1677, OP7 - IASI
Introduceti in casuta de mai sus cuvinte cheie sau un nume de artist pe care dorit sa il cautati (ex: interbelic )

Scrisoare cu noutati
Introduceti in casuta de mai jos adresa de e-mail la care vreti sa primiti ultimle noutati
Vreau sa primesc noutatile



Proiecte sustinute
Servicii Web Profesionale

Statistici site
Literatura: 2.871
Arta vizuala: 1.181
Arta spectacolului: 30
Comentarii: 1.522
Membri inregistrati: 1.664
ON: 0 membri / 2 musafiri
Total hituri: 461.652
Total vizitatori unici: 177.282

Link-uri recomandate
@ntonesei's BLOG
A.F.C.N.
Bogdan Ulmu
Casa de cultura "Mihai Ursachi"
Clubul Cinefililor
Dan Lungu
Dorin Tudoran
Editura UAIC
FESTIVALUL EuroART Iasi
Filosofi@lasi
Flacara Iasului
Fotografa
Hobbitul - Emil Brumaru
Hobbitul - Emil Brumaru
Iasi-City
Iasi-City
IASINET
ICR - Romania Culturala
IMPACT FM
IMPACT FM
Ioan T. Morar
Lucian Dan TEODOROVICI
Lumea cartii
Mihai MALAIMARE
NewsIasi
Paul Gorban
Polirom
Primaria Municipiului IASI
Radio Guerrilla
Radio Ia?i
Radio Ia?i
Serban Axinte
Stefan Abageru
StiLL ONline
Suplimentul de cultura
Universitatea "Al.I.Cuza"
Mediul citadin sau virulen?a pamfletar?,în reportajele lui Geo Bogza, MARIA SPATARIU - Critica literara / Literatura

Într-o serie de reportaje, nestrânse într-un volum separat, tematic, Geo Bogza p?trunde în via?a citadin? a unei ??ri exploatate, a celor câtorva milioane de oameni prost hr?ni?i, prost îmbr?ca?i, prost pl?ti?i, care trudesc în t?cere, în nep?sarea celorlal?i, pentru binele a câtorva mii de al?i oameni ce se ascund în spatele registrelor, în vile ce „înghit” prin m?re?ia ?i luxul lor bordeiele am?râte ale muncitorilor. Privirea scormonitoare descoper? din nou aspecte detestabile ?i este însufle?it? în aceast? serie de reportaje „cu o vulcanic? pasiune pamfletar?”(1). Astfel, reportajelor mediului citadin le sunt circumscrise câteva teme care au ca punct comun tonul vehement acuzator. Condi?iile derizorii în care sute de oameni muncesc sunt descrise în T?b?c?rii ?i Sp?l?toresele; existen?a sordid? din periferii sau din centrul ora?ului este dezv?luit? în Ghetto-ul românesc din Bra?ov, Valea Plângerii ?i Gur? de om, gur? de câine; stratificarea social? prinde contur în C?l?torii cu trenul, Orele ora?ului, Tramvai clasa a II-a, Nop?i de ger; cu exila?ii societ??ii facem cuno?tin?? în Via?a lui Tata Mo?u, Vatra luminoas?; despre cruzime se vorbe?te în Breasla m?celarilor, iar despre via?a celor boga?i, în Cazinoul din Sinaia.
Pentru criticii literari, Valea plângerii este o succesiune de tablouri ale mizeriei, o incursiune în „spectacolul celei mai cumplite degrad?ri omene?ti, treapta cea mai de jos pe care poate coborî fiin?a uman?", „este o pregnant? poezie a pestilen?ialului, a descompunerii materiei"(2), e „un alt Poem invectiv? al degrad?rii"(3), dar pentru reporterul pornit la drum, Valea plângerii este înainte de orice un imens infern care îl agreseaz? întâi olfactiv ?i apoi vizual: „O duhoare venea, ca o cea??, dinspre Valea plângerii ... Mirosul a coborât în mine, gre?os ca un unt de ricin?, adânc pân? în stomac, atacându-l, f?cându-l s? se contracte ?i s? se întoarc? pe dos"(4); „Eram singur într-un infern olfactiv: valurile de putoare n?v?leau. Organismul protesta violent, se contorsiona, înnebunea în repulsii"(5). Astfel, întâlnirea cu Valea plângerii este v?zut? ca o lupt?, iar realizarea reportajului devine un gest temerar, o b?t?lie cu propriul organism, cu sim?urile. Apoi, vizualul preia controlul – „ochiul alerga fl?mând, se umplea ?i se golea de imagini în memorie, ca o cup? de harnic elevator"-, obiecte odat? familiare sunt recunoscute în aceast? „compact? scârbo?enie", iar surprizele nu întârzie s? apar?: acest „imens cadavru intrat în putrefac?ie" este locuit, deopotriv?, de oameni, guzgani ?i mu?te. În apocalipsa putreziciunii, via?a ?i moartea se întâlnesc, om ?i animal tr?iesc împreun?, într-un continuu r?zboi pentru supravie?uire. Valea plângerii este ziua „o întreprindere comercial?" de gunoaie, „o min? ca oricare alta, chiar ca una de aur", în care to?i lucreaz?, scormonesc în gunoaie pentru a-?i asigura traiul, iar noaptea devine „un vacarm" în care guzganii se r?zboiesc între ei sau se unesc împotriva omului. În toiul zilei, „lucrurile nu sunt o natur? moart?, un simplu element al cadrului, ci demasc? ?i acuz?. Ele nu sunt detalii descriptive, ci fiecare reprezint? un mijloc pentru ca autorul s?-?i exprime cât mai plastic ?i mai concret sentimentele"(6). Lucrurile cap?t? o via?? stranie, iar Valea plângerii se transform? într-un simbol al putrefac?iei morale a lumii, prin identificarea categoriilor sociale c?rora le apar?ine cu un obiect devenit gunoi.
Oripilat de ceea ce vede, privitorul are sentimentul c? a p?truns în infern (infernul este un lait-motiv în scrierile lui Geo Bogza), a?a c? motto-ul lui Dante, „L?sa?i orice speran?? voi care intra?i aici”, ar fi putut constitui un motto pentru acest reportaj sau pentru Ghetto-ul românesc din Bra?ov. Aici, ?ocul întâlnirii cu un univers al pierzaniei este suferit atât în plan vizual, cât ?i olfactiv: „Str?zile înguste ?i întortochiate prin mijlocul c?rora se scurge o ap? zoioas?, fetid?, case strâmbe, îngr?m?dite una în alta într-un conglomerat insalubru prin care vântul trecând stârne?te un miros de moarte ?i de miasme vechi. Ferestre mici ?i murdare p?rând ale unui panopticum care d? într-o lume de damna?i. Prin ele se v?d figurile livide ale celor din?untru, mi?cându-se încoace ?i încolo, ducând ca într-un co?mar lingura cu mâncare acr? la gur?, sau a?teptând întin?i pe pat s? le vie moartea.”(7) Asemenea unei caracati?e, infernul î?i întinde bra?ele punând st?pânire pe oameni, care se abandoneaz? mizeriei pân? când devin una cu ea. Simbolul acestui infern ?i al am?nuntului-metafor? pe care Geo Bogza î?i construie?te reportajul este „Spurcata, cu apele ei pu?ine ?i murdare pân? la refuz", apa spre care oamenii î?i deschid ferestrele în fiecare diminea?? de bun? voie.
Dezgustul autorului este amplificat de apari?ia unui om, o dovad? vie a unei umanit??i ucise de mizerie. „Pe acolo se plimb? un coco?at murdar, cu o privire umed? de lipitoare. Se plimb? într-o parte ?i alta, cu mi?c?ri de un grotesc p?zitor al infernului care se deschide. El are un cârlig în mân? cu care din timp în timp controleaz? hoiturile aduse de ap?, ca?icum ar c?uta unele care ar fi bune de ceva"(8). Este una dintre pu?inele figuri ce populeaz? acest reportaj ?i marcheaz? portretizarea uman? prin paralelismele cu aceast? bolgie a infernului. Tehnica este p?strat? ?i în portretul colectiv al femeilor b?trâne: „Unele vin în picioarele goale, altele le-au învelit în cârpe multe ?i vechi pe care le-au legat cu sfori de jur împrejur; picioarele au devenit enorme ?i grote?ti încât par ni?te butuci bandaja?i... Toate par c? au s? se sufoce din clip?-n clip?, gâfâie, respir? op?rit ?i fierbinte, parc? ar respira foc"(9).
Existen?a sordid? este pilonul principal ?i în T?b?c?rii, unde omul î?i pierde statutul de creator al tehnicii ?i devine un asuprit al ei. Ilustrarea se face prin intermediul celor 400 de oameni, înrobi?i pieilor: „Pe urm?, acolo, în interiorul butoiului sunt vârâ?i oameni s? dea pieile afar?. Când ies din nou la lumin?, nu scot o singur? vorb?. Dar privirile spun c? se întorc din infern. Seara se duc acas?, dar oricât s-ar sp?la, când duc pâinea la gur? nu le miroase a pâine, ci a piele ud?, de animal mort”(10). Toate aceste am?nunte sunt vizibile cititorului prin intermediul autorului care alterneaz? în asumarea a dou? roluri: pe de-o parte, el coboar? în acest infern ?i „prive?te totul de departe ca un simplu martor”(11), pe de alt? parte, se apropie atât de mult de obiectul cercetat încât tendin?a este de identificare cu el, iar aceast? privire, „ca o trezire dintr-un somn nelegiuit, o trezire brusc?, nemiloas?, dintr-o iner?ie a con?tiin?ei, mai rea ca moartea”(12), se r?sfrânge asupra cititorului prin imagini vizuale ?i olfactive, auditive ?i motrice; nici un am?nunt nu scap?, fiecare gest este perceput la nivel simbolic, iar gradarea continu? atinge punctul culminant în clipa când "zeci de bra?e cad ostenite, executând un fantastic dans tragic al nefericirii umane"(13). Opresiunea nu se încheie îns? aici; al?turi de ma?ini, registrul atenteaz? la via?a omului. Întâlnim din nou tehnica detaliului dilatat care func?ioneaz? de data aceasta pe dou? planuri: unul auctorial – prin semnifica?iile pe care reporterul le extrapoleaz?, ?i unul al personajelor: ascunzându-se în spatele registrului, directorul concediaz?, asasineaz?, pref?cându-se c? e o simpl? unealt? în mâinile caietului cu cifre ?i, încet-încet, fic?iunea cu grij? construit? ia în st?pânire realitatea. Registrul devine un "abil sistem de constrângere feti?ist", "zeitate atotr?spunz?toare"(14).
"Un om izbe?te un animal în moalele capului ?i îl jupoaie de piele pentru a-i lua carnea. Iat? ce este în esen?? un m?celar, ?i m?celarii sunt pe p?mânt dela începutul lumii." Deschiderea brusc?, rece, ?ocant? a reportajului Breasla m?celarilor (publicat în 12 mai 1935, în s?pt?mânalul „Vremea”) este sugestiv? pentru o alt? înf??i?area a universul fetid ?i dezolant al periferiei. ?obolani, câini, vagabonzi ?i ?igani, care î?i împart resturile animaliere, populeaz? un spa?iu privit cu aceea?i scârb?, iar senza?ia este prezent? ?i atunci când cadrul se schimb?, iar cruzimea cu care sunt ucise animalele este tr?it? între pere?i albi, ap?, ciment ?i gresie. La polul opus, pe o scar? a reac?iilor auctoriale, se situeaz? universul sp?l?toreselor. Gesturile lor de zi cu zi sunt privite cu un soi de religiozitate, iar sp?l?toresele, la fel ca t?b?carii, devin eroi necunoscu?i ai banalit??ii vie?ii, ai unei alte bolgii sugerate prin termeni circumscri?i acestui câmp semantic. "În?untrul sp?l?toriei aerul devine irespirabil. Sp?l?toresele î?i trec toat? via?a în atmosfera asta jilav?, de rufe murdare muiate în ap?. Sunt slabe, uscate, numai piele ?i os. Atâta abur înghit zilnic, fierbinte, sufocant. În zona noastr? sunt câteva meserii care se practic? în condi?ii de tropice: aer irespirabil, c?ldur? în?bu?itoare, extenu?ri pân? la le?in. De toate acestea au parte sp?l?toresele.”(15)
Via?a sp?l?toreselor se desf??oar? între universul fierbinte ?i sufocant al sp?l?toriilor ?i o cas? rece ?i întunecoas? de mahala. Dezgustul resim?it de atâtea ori dispare acum, l?sând locul unui sentiment de duio?ie simplu exprimat. "Pe întuneric pleac? ?i vin... noaptea cârpesc pantaloni pân? cânt? coco?ii, apoi adorm f?r? s? schimbe vreo vorb? cu cineva"(16).
Tot la periferia societ??ii, ducând o via?? cu nimic mai bun? decât a sp?l?toreselor, tr?iesc vânz?torii ambulan?i. Exponentul lor este Chitr?, în al c?rui gâtlej, în lupta cu via?a, "horc?ie spaima de neant. E ca un naufragiat care se zbate deasupra apei; nu vrea s? se scufunde. De 15 ani a reu?it s? se men?in? deasupra." ?i lui, ca ?i altor eroi, o putere f?r? form? ?i nume îi amenin?? necontenit existen?a(17), ?i astfel prezentarea destinului lui Chitr? pare a fi doar un pretext pentru o luare de pozi?ie fa?? de o situa?ie existent?: "To?i sunt la fel. To?i sunt, asupra mor?ii înving?tori. To?i oamenii care lupt? pentru pâine, sunt în cele din urm? înving?tori", iar "reu?ita st? în muta implorare" ?i în for?a de necrezut cu care ei î?i întind cutia cu s?pun.
În închisori ?i la Vatra luminoas?, scriitorul îi întâlne?te pe exila?ii societ??ii, pe Tata Mo?u ?i pe Dumitru Hagi Neagu, "un ho? cu picioarele prinse în fiare nituite care nu se mai scot niciodat?" ?i un copil orb, ai c?rui "ochi albi, lipsi?i de lumin? se roteau penibil în orbite." La Vatra luminoas? tr?iesc 100 din cei 8.948 de orbi ai României - ne informeaz? scriitorul - ?i ei orbesc a doua oar? pentru c?, dup? ce înv??? s? citeasc? în Braille, nu o mai pot face din cauza degetelor îngro?ate de munc?. ?i pentru Tata Mo?u universul e limitat, c?ci st? la V?c?re?ti ?i poart? pe cap tichia de pu?c?ria?. Utilizând elemente de tehnic? cinematografic? ?i suprarealist?, secven?e-flash-uri din via?a lui Tata Mo?u se succed cu repeziciune: "Tata Mo?u. Un b?iat de trei ani cu p?r blond ?i ochi verzi. Tata Mo?u. Adolescent al mahalalei bucure?tene... Tata Mo?u. Sp?rg?tor din ce în ce mai faimos... pu?c?ria?, nume tras în sute de mii de exemplare de rotativele marilor cotidiene". ?i totu?i, Geo Bogza îl prive?te cu un soi de simpatie pe acest om care se c?ie?te ?i m?rturise?te: "Iubesc via?a. Pe toat?, deavalma. Iubesc pas?rea care trece pe cer ?i pâinea pe care la ora 12 mi-o aduce gardianul."(18)
Inovator se dovede?te scriitorul ?i în conturarea tabloul societ??ii contemporane, el realizând, în C?l?torii cu trenul, Orele ora?ului, Tramvai clasa a II-a, Nop?i de ger, o panoram? a p?turilor sociale. Inedit este îns? modul în care izbute?te "s? mobilizeze în jurul unei descrip?ii(19) f?când apel la tehnica deja discutat? a am?nuntului semnificant. În nop?ile geroase, frigul se transform? dintr-o problem? cum nu se poate mai abstract?, "circumscris? la grade ?i liniu?e", într-o foarte dureroas? problem? social?. Frigul m?surat în grade sau dup? grosimea respira?iei care înghea??, dup? sobele imense ?i fierbin?i, dup? gardurile arse, realizeaz? o prim? clasificare a oamenilor, cei care sufer? de foame ?i de frig ?i cei care nu cunosc "dou? dintre relele p?mântului". Frigul "social", diferit de cel "natural", este degradant ?i semnific? "o nedreapt? ?i umilitoare constrângere fizic?"(20).
F?r? mil?, ?i mijloacele de transport fac o selec?ie în fiecare zi: "Oameni de toate vârstele, dar to?i ?tampila?i cu pecetea s?r?ciei. Vagoanele-remorci, ca ni?te carcere pe roate, îi poart? prin centrul ora?ului, printre palate, limuzine ?i magazine luxoase... Chiar cei care inten?ioneaz? s? se suie în clasa a II-a, când v?d remorca de tip vechi, ofteaz? ?i se urc? în clasa I. Cei care n-au încotro ?i tot în remorc? se urc?, aceia sunt adev?ra?ii pasageri de clasa a II-a, oameni care nu-?i pot îng?dui luxul unui leu mai mult"(21). Huruitul de fier?rie veche, z?ng?nitul de geamuri ?i trupul greoi al remorcii ce abia se mi?c? par ni?te "mon?tri preistorici", în care, o dat? urcat, p?trunzi într-un alt univers, iar când u?ile se închid grele, orice leg?tura cu lumea de afar? este t?iat?. Sunt dou? lumi diferite, separate printr-un trup de fier.
Dar în tren, în interiorul aceluia?i trup de fier, clasele sociale sunt cu ?i mai mult? ur? separate, iar mijlocul de transport devine cea mai vie, cea mai pregnant? imagine a lumii împ?r?ite în clase: preo?i ?i industria?i la clasa I, domni?oare cu c??ei în bra?e la clasa a II-a, muncitori în c?utarea unui loc de munc? sau a unui spital, la clasa a III-a, iar pe acoperi?uri, solda?i murdari de praf. Din privirile oamenilor din ultimele dou? categorii r?zbate solidaritatea celor nevoia?i ?i ura pentru boga?i: "E o solidarizare în ur?. T?cut?, mocnit?. Nu, pe p?mânt nu e pace, nici între oameni vre-un fel de bun? învoire... Milioane de oameni. Împ?r?i?i în clase. Urându-se cu înver?unare, milioane de oameni, pe p?mânt nu e pace"(22).
Niciunde tehnica am?nuntul semnificant nu este mai bine conturat? decât în Orele ora?ului. Cheia de lectur? este ascuns? chiar în titlul reportajului, pentru c? pe aceast? sintagm? se va construi întreg tabloul de semnifica?ii sociale. „În ora?e, fiecare or? are nu numai culoarea sau sunetul din natur?, ci noi caracteristici proprii vie?ii oamenilor laolalt?. Sunt evenimente care au loc în mari aglomer?ri umane, în fiecare zi, cu o regularitate cosmic?, ?i dac? s-ar întrerupe o singur? dat? ar însemna o catastrof?"(23), noteaz? autorul ?i porne?te demonstrarea teoriei prin extrapolarea semnifica?iilor: statutul social este indicat, prin flashuri cinematografice, de ora de trezire, de modul de sp?lare, de patul ocupat sau de lipsa lui. Aceea?i tehnic? cinematografic? a flash-urilor, a schimb?rilor rapide de plan este utilizat? ?i în Reportaj aerian, 1500 de kilometri cu avionul. În goana avionului, privirea scriitorului se canalizeaz? spre p?mântul în miniatur?, spre interiorul avionului ?i, bineîn?eles, spre propriile gânduri. Privirea interioar? ?i cea exterioar? se întâlnesc, dup? nenum?rate altern?ri de planuri, pe umbra avionului proiectat? pe p?mântul "chinuit care pr?bu?e?te, se ridic?, se rupe, pare o plag? adânc?, o ran?"(24).
Un studiu asupra reportajului lui Geo Bogza nu poate ocoli O sut? ?aptezeci ?i cinci de minute la Mizil, în care reportajul devine el însu?i un motiv literar(25). De la început, scriitorul m?rturise?te c? ?i-a dorit extrem de mult s? viziteze ora?ul, dar ner?bdarea lui de a cunoa?te oameni noi s-a izbit de "nimic", un nimic pe care îl urm?re?te cu minu?iozitate, minut cu minut. Scurtul popas în Mizil este f?cut cu curiozitatea unui explorator plecat într-o expedi?ie senza?ional? ?i care, pân? la urm? se dovede?te cu adev?rat inedit?, c?ci „de?i totul e acoperit de cea mai neagr? banalitate, scriitorul ?tie s? vad? aici o comedie la care s? râzi cu hohote ?i o dram? la care s? te cuprind? triste?ea"(26). La final, timpul petrecut la Mizil este contabilizat în cel mai pur stil matematic. „Am dat o telegram?. Am mâncat de un leu lipie...", sumarul contribuind la perceperea ora?ului ca o fiin?? vie, curioas?, inteligent?, confruntat? dintr-o dat? cu realitatea care i se refuz?. Geo Bogza înregistreaz? totul simplu, în manier? suprarealist?, f?r? exclama?iile atât de obi?nuite în scrierile lui. Existen?a ora?ului, în fiecare zi aceea?i, oamenii întâlni?i, prototipuri pentru întreaga popula?ie, trec pe dinaintea noastr?, iar Mizilul, dup? p?rerea lui Doru Sc?rl?tescu, este „istoria rat?rii unui reportaj, visat de atâta timp, mereu amânat, acum dovedindu-se cu adev?rat imposibil de realizat, dar o istorie care a ie?it mai senza?ional? decât reportajul însu?i"(27).
Succinta trecere în revist? a reportajului lui Geo Bogza relev? faptul c?, în timp, perspectiva de revoltat lucid este dep??it? în favoarea unei arte combative mai cuprinz?toare, care îng?duie frumosului ?i delicatului s? înlocuiasc? diformul ?i infernul caracteristice primelor sale reportaje. Omul, eroismul, evocarea ?i amintirea încep s?-?i contureze locul în scrierile bogziene, iar reportajul începe s? împrumute tot mai mult din tehnica poemului în proz?.



1. Gabriel Dimisianu, Schi?e pentru critic?, Bucure?ti, Editura pentru Literatur?, 1966, p. 216.
2. Ibidem, p. 251.
3. Doru Sc?rl?tescu, Geo Bogza, Editura Minerva, Bucure?ti, 1983, p. 60.
4. Geo Bogza, Scrieri, vol. I, Bucure?ti, Editura ?tiin?ific? pentru Literatur? ?i Art?, 1956p. 117.
5. Ibidem, p. 118.
6. B. Elvin, Geo Bogza. Studiu critic, Editura ?tiin?ific? pentru Literatur? ?i Art?, Bucure?ti, 1955, p. 75.
7. „Vremea”, nr. 434/ 12 ianuarie, 1936, p. 7.
8. Ibidem, p. 7
9. Ibidem.
10. Geo Bogza, Scrieri, p. 94.
11. Lucian Raicu, Practica scrisului ?i experien?a lecturii, Cartea Româneasc?, Bucure?ti, 1978, p. 194.
12. Ibidem, p. 194.
13. George Iva?cu, Confrunt?ri literare, Bucure?ti, Editura pentru Literatur?, 1966, p. 448.
14. Cornel Regman, Confluen?e literare, Editura pentru Literatur?, Bucure?ti, 1966, p. 217.
15. Geo Bogza, Scrieri, vol. I, p. 115.
16. Ibidem, p. 116.
17. Doru Sc?rl?tescu, op. cit., p. 59.
18. Geo Bogza, Tata Mo?u, în “Vremea”, nr. / 3 iunie 1934, p. 8.
19. Lucian Raicu, op. cit., p. 197.
20. Doru Sc?rl?tescu, op. cit., p. 61.
21. Geo Bogza, p. 416.
22. Geo Bogza, C?l?torii cu trenul, în „Vremea”, num?r de Pa?ti, 1934, p. 11.
23. Geo Bogza, Scrieri, vol. I, p. 149.
24. Geo Bogza, Reportaj aerian, 1500 de kilometri cu avionul, în „Vremea”, nr. 345/ 8 iulie 1934, p. 8-9.
25. Doru Sc?rl?tescu, op. cit., p. 83.
26. B. Elvin, op. cit., p. 122.
27. Doru Sc?rl?tescu, op. cit., p. 83.


Nr. hituri: 1.651
Adaugat la data: 01:21:03, 25 Sep 2010
Comentarii material Nu exista nici un comentariu pentru acest material.