Timpul
Adauga site-ul TIMPUL la favorite! Literatura | Arte vizuale | Arta spectacolului | Utilizator nou
   
Calendar
Calendar
Enciclopedia
Enciclopedia
Festival
Festival
Club
Club
Tineret
Tineret
Revista
Revista
Editura
Editura

Noua adresa de corespondenta a revistei TIMPUL
CP 1677, OP7 - IASI
Introduceti in casuta de mai sus cuvinte cheie sau un nume de artist pe care dorit sa il cautati (ex: interbelic )

Scrisoare cu noutati
Introduceti in casuta de mai jos adresa de e-mail la care vreti sa primiti ultimle noutati
Vreau sa primesc noutatile



Proiecte sustinute
Servicii Web Profesionale

Statistici site
Literatura: 2.871
Arta vizuala: 1.181
Arta spectacolului: 30
Comentarii: 1.522
Membri inregistrati: 1.655
ON: 0 membri / 1 musafiri
Total hituri: 388.940
Total vizitatori unici: 138.496

Link-uri recomandate
@ntonesei's BLOG
A.F.C.N.
Bogdan Ulmu
Casa de cultura "Mihai Ursachi"
Clubul Cinefililor
Dan Lungu
Dorin Tudoran
Editura UAIC
FESTIVALUL EuroART Iasi
Filosofi@lasi
Flacara Iasului
Fotografa
Hobbitul - Emil Brumaru
Hobbitul - Emil Brumaru
Iasi-City
Iasi-City
IASINET
ICR - Romania Culturala
IMPACT FM
IMPACT FM
Ioan T. Morar
Lucian Dan TEODOROVICI
Lumea cartii
Mihai MALAIMARE
NewsIasi
Paul Gorban
Polirom
Primaria Municipiului IASI
Radio Guerrilla
Radio Ia?i
Radio Ia?i
Serban Axinte
Stefan Abageru
StiLL ONline
Suplimentul de cultura
Universitatea "Al.I.Cuza"
ALMA VENUS, Ioan Florin STANCIU - Proza / Literatura


  


               


                                                                                                  


                                ALMA    VENUS            


                                                           IOAN   FLORIN STANCIU


 


                                                               Frumuse?ea va salva lumea


                                                                                F. M. Dostoievski


                                                                                                                                                                                    


                                        


     În prima s?pt?mân? de toamn?, dup? ce vipia î?i mai sleise puterile, Dorel Nistorache, mai supt ?i mai topit decât motanul s?u galben care z?cea de?irat pe sub tuf?nici, se nevoia cu blesteme  ?i cu icnete îndesate, s?-?i sape un closet nou, pentru c? cel din fundul gr?dinii, o îngr?ditur?  din papur? putred? ?i din m?turi uscate, spânzurate de-a valma pe un arac melancolic, se preg?tea, cam de mult, ca, la prima ploaie mai zdrav?n? a  sfâr?itului de mileniu, s-o porneasc?, cu mal cu tot, înspre tran?eele învolburate, l?sate de arheologi printre b?l?ile platinate de la Vicus Celeris,acolo unde, la marginea întregului p?mânt locuit, se coborau sufocant aripile de ce?uri ve?nice ale marilor b?l?i,r?t?cind volatil peste nesfâr?ita arip? de sare lichid? a Pontului.


     Dup? amânate planuri ?i chibzuieli ,Dorel alesese o palm? de loc mai dreapt? ?i mai ferit?, aflat? chiar în umbra minaretului frumos v?ruit al geamiei, care, cu coarnele sale de ?ap, str?juia cotul abrupt al ?oselei - nu de la Sombol-Burkan,cum ziceau ultimii turci ci, mult mai precis, înc? din diminea?a originar?, când primele care  de povar? ale coloni?tilor români de la Cadrilater se n?luciser? tremurând prin Apa Mor?ilor care se unduia  mereu ?i mereu, pe carapacea podi?ului granitic dinspre Gargalîc.


     Dar, iat? c?,târziu, dup? prânz, Dorel î?i scuipase cu ecouri în palme ?i ridicase cu desc?tu?at? n?dejde târn?copul s?u proasp?t ?parlit de la col?ul PCI  al ?colii, ca s? str?pung?, din prima, stratul de p?mânt mai b?tut ?i mai în?elenit de deasupra, unde mai z?ceau înc?, îmbr??i?ate de veacuri,  pietroaiele ne?lefuite ?i amestecate, scurse pe rând din turnul de nord al str?vechiului fort Caraharman.


     ?i lucrase atât de sincer ?i de neprecupe?it avântat, încât, dup? trei ceasuri, i se mai z?rea, printre spicele decolorate ale ?tirului, doar mo?ul ve?ted de la plea?ca premilitar? pe care o purta all seasons, ca pe o basc?, vara, ca p?l?rie, toamna ?i, pe post de c?ciul?, iarna.


- H?u! ajunge,ajungeee ! hou, m? niebunule,c-o s? bu?ne?ti cu p?mântu-n cap ca dihorul, p? partia cialalant? a lumii!  Na!


- P?i, ca s? mai scap ?i eu, macar p?  sub p?mânt, de clan?a-aia a ta.Na!


- Îîî???u, ?i fi dat de greu ?!!


 - Opaaa ,da’ acuma, chiar am dat d? ceva?ilea, nici eu nu ?tiu ce, p-aicea, p? didisupt !


- Oi fi dat d? dracu-ghem, te pomiene?ti!


- Iote-teee-teee !!  Io cre-c?-am nemerit peste o scluptur? d-aia  d? statuie cu ?â?e dup? vremurili d? la cetate-aia d? greci.


 


     Iar, în cele din urm?, se dovedise glorios c? ceea ce descoperise Dorel era chiar o statuie de-adev?ratelea, care ie?ise tot mai bine la iveal?, pe m?sur? ce s?p?torul, îndep?rtând orice unealt? cu care ar fi putut s-o r?neasc?, o desf?cuse cu palme febrile ?i fierbin?i din îmbr??i?area afânat?-a p?mântului, neîncetînd nicio clip? s? se v?ic?reasc?, s? se închine ?i s? se dea pe spate de-atîta nemaiv?zut? frumuse?e.


     Încetul cu încetul, în vreme ce palmele sale tremurânde lucrau de jur-împrejur ca ni?te delicate vîrtelni?e, ie?ise la iveal? bustul gol al unei zei?e de-odinioar?, ?lefuit? ca sideful în albul orbitor al unui singur bloc de marmur?,  atât de impecabil de b?lan? ?i de str?lucitoare, încât lui ,acolo, în umbr?,chiar i se p?rea c? era iluminat? fluorescent pe din?untru.


     La început, exploratorul nostru ar fi vrut s? transmit? , minut cu minut ?i-n direct, evolu?ia uluitoare a epifaniei, dar se trezise turuind f?r? saliv?, de unul singur – Ia,ia,ia...Ia,ia,ia!! opaaaa-?aa !!, ia, uite ?i urechiu?ele!... ?i ochii!... ?i gîtul !!, ?iii nu ne duceee pre noi în ispit???!!!, iaca ?i bobocii d? la crinii dîn rai, Maica Ta, Doamnie Sfânt !, c?ci nevast?-sa o  tulise ?i ea pe undeva,pe la babele ei ,ca s? dea  buletinul de ?tiri ?i s? fac? din ?ân?ar arm?sar.


    Noroc c? Dorel (Stan P??itul, carevas?zic?) mai înainte de-a disp?rea în adâncul p?mântului, legase o funie noduroas? de nucul din stânga ?i-o coborîse prudent pe-un col? al gropii, ca s? aib? o cale sigur? de fug?, la vreo belea înc? necunoscut?.


     Apoi, iute ca argintu-viu, se ridicase iar în gr?din?, improvizase un fel de scripete pe ramura cea mai solid? a nucului ?i extr?sese cu mii de precau?ii statuia aceea din lapte de stele  ?i din lun? topit?, pe care o înf??urase temeinic pe sub  bra?ele-i frânte cu un la? bine r?sucit din cear?afurile cele mai sub?iri ?i mai delicate pe care le g?sise prin l?zile ceva mai  îndesat ferecate ?i mai bine ascunse-ale muierii. 


   -  Ap?i, bine c-a dus-o  Samodiva sau Duhul cel Bun de pe-aici, c-ar fi fost vai ?i-amar de sufle?elul care mi-a mai r?mas !  P?i, ce!  Te joci ?!


 


     De?i frânt? de la coapse în jos, statuia p?rera mai grea decît un sac cu ciment, dar tot o purtase cu încordat? aten?ie ?i bine înl?n?uit? în bra?e pîn? la aplec?toarea din dreapta casei, care le servea drept tind?, buc?t?rie, sufragerie ?i chiar sal? de baie, cîteodat?.


     O ridicase la fel de grijuliu pe mu?amaua c?r?mizie de pe dulapul de vase, apoi, o cump?nise bine între cele dou? taburete din lemn negeluit, potrivite cu ochi de echilibrist în stînga ?i-n dreapta.


Statuia,chiar dac? p?rea retezat? violent  ceva mai jos de mijloc,acolo unde începeau parabolele generoase ale coapselor ?i de faldurile mantiei , avea totu?i mai bine de-un metru, ?inînd cont de lujerul gra?ios unduit al gîtului ?i de  turnul de-o ?chioap? al buclelor fastuos spiralate deasupra frun?ii.


    La prima impresie, toate formele p?reau atît de dumnezeiesc ?lefuite, încît femeia etern? de dedesubt înc? î?i mai ar?ta farmcele seduc?tor ?i rotund lustruite în penumbra de pe?ter? a camerei ?i sub petecele brune de ??rîn?-asudat? pe care îmbr??i?area lui  prea prudent? le l?sase peste marmura translucid? a începuturilor.


-         Mare p?cat de Tine!! î?i ?opti jalnic hierofantul , acoperindu-?i ochii cu palmele, ca s? n-o mai vad? a?a.  Acu’, chiar dac-oi fi Tu vreo Mam?-a Zeilor, vreo Zân?-a Zânelor sau vreo Împ?r?teas?-a Împ?r?teselor, eu tot trebuie s?-?i fac o baie, c? nici ?ie singur?, Domni??-Doamn?, nu ?i-ar fi prea u?or ca s? te vezi în halu-?sta... C?-ar fi  mare p?cat s? te las întinat? ?i pâng?rit? a?a,ca dracii...   Ru?ine mare ?i P?cat de neiertat, Zâna-Tatii !


-           Z?u,z?u, z?u,Rusalc?, h?u!  Ialaaa, Ieleeelooor,  ?timaaa Apeelooor!!


Dar poate c? dond?nitul ?sta continuu îl ajuta s? treac? mai u?or peste tulburarea ?i primejdia latent? a descoperirii. Fiindc? ceva, ceva tot trebuia s? se întîmple!!


     Apoi,iute ca o zvîrlug?,  adun? de jur-împrejur g?leata cu ap? bun?, ligheanele cele mai mari ?i mai curate pentru musafiri, cîteva oale de toate m?rimile, prosoape albe, ?ervete de vase,ni?te cârpe cu flori ofilite ?i, pericol de moarte !, singura cutie de Dero albastru, pe care nevast?-sa o p?stra, pe sfert început?, înc? din prim?var?,  cînd se preg?teau pentru nunta Gheorghi?ei.


     A?ezat în genunchi,ca la un ritual de purificare, turn? toat? apa de b?ut din g?leat? în ligheanul cel mare, cu cercuri portocalii ?i, bineîn?eles, imediat i se f?cu o o sete n?prasnic?. Dar, vînturînd  apa cu o palm? vigilent?, i se p?ru,de la  început, a?a de insuportabil de rece,încât o  îmblânzi deîndat? cu un ibric întreg cu ap? fierbinte. Apoi, cu duio?ie ?i îngrijorare, se aplec?   pe deasupra ?i mai încerc? o dat? lichidul, cu cotul gol , a?a cum  proceda soacr?-sa cînd le f?cea baie nepo?ilor înc? prea mici.


-         E bun? r?u!, constat? el cu gura pîn’ la urechi.  Aha-ha-ha-haaa !!!,  p?i, a?a o baie, mi-ar cam pl?cea ?i mie,Zâni?oara mea, ad?ug? el, ridicîndu-se ?i aplecîndu-se sfios deasupra statuii, care, privind mereu ?i, parc?, dinadins într-o parte, nu putea s?-?i arate înc?  toat? recuno?tin?a.


O îmbr??i?? totu?i, cu mare b?gare de seam?, prin jurul mijlocului ei de dalie împietrit? ?i o ridic? la piept ca pe o feti?? pierdut?,clip? în care obrazul ei emisferic ?i delicat, lucind auroral ca florile de cire?, îi atinse fraged obrazul,iar Dorel se înfior? tremurînd, ca la o comuniune, ?i o coborî cu adînc? deferen?? ?i cu aceea?i încordat? aten?ie în apa c?ldu??, din ligheanul cu cercuri aurii.


-         Opaaa !! mai întîi p?rul , ?opti el mereu foarte preocupat, c? a?a f?cea ?i mama cu noi, pupa-i-a? eu mînu?i?ele ei.


     Dar piramida marmoreean? de bucle , de spirale, de cîrlion?i ?i  de inele încremenite, care se ridica fastuos deasupra frun?ii, cerea o migal? scrupuloas? ?i perseverent?, ad?ugîndu-se aici ?i gra?ia tandr? a gesturilor. Apoi, prosopul curat, cl?tit iar ?i iar în apa cu Dero, coborîse de pe tîmpla dreapt?, spre obraz ?i b?rbie ,  dezvelind,  tu?? cu tu??, reflexele galactice ?i unduioase ale originilor.


-         P?i, asta-i chiar Ileana-Sînziana-aia din pove?ti!!, domnule, murmur? el vr?jit, ca  dup? o str?fulgerat? revela?ie, f?r? s? b?nuiasc? m?car c? se afla la doar o unghie distan?? de adev?rul-adev?rat, fiindc?, acolo, în adînc ?i în bezn?, pe soclul înc? înhumat al monumentului, scria totu?i,  cu rotunde caractere latine, SANCTA DIANA  ?i înc? ceva dedesut -  vreo prosl?vire sau vreo rug?ciune d-aia p?gîn? de-a lor... cum era pe atunci.


     Din ce în ce mai cople?it îns? de sfin?enia limpede a acelui chip  de nuf?r înstelat, din al ?aptelea cer, Dorel arunc? prosopul înapoi în lighean ?i îi dezmierd? gîtul ?i umerii cu palmele goale, cutreierat de-o  timid? senzualitate juvenil? ; mai ales c?  temperatura blînd? a apei se risipise deja prin  trupul ei împietrit, iar  marmura dobîndise o c?ldur? ispititoare,  feminin?  ?i vie.


     De aceea, cînd îi alint?, cu fior stingherit, cupele  astrale ?i opalescente ale sînilor, b?rbatului i se p?ru c? ceva toropitor ?i molcom  se unduie?te ca o inim? vie, pe dedesubt, prin pieptul ei sfielnic, din lav? celest?.  


     Tot mai sfios ?i mai tulburat, continua îns? s-o îmb?ieze neobosit,  cu palme mereu mai febrile ?i cu vîrfurile precaute ?i timide ale degetelor,  mai delicate ?i mai atente ca niciodat?, aruncînd uneori cîte-un pas înapoi, ca s?-?i  studieze opera, pentru c?, iat?, dou? umbre vine?ii se înc?p??înau totu?i s? mai tulbure nebulos albea?a  de nuf?r angelic  a sînului ei drept.


     Apoi, î?i aduse aminte de pasta sa de din?i  Perla pre care n-o folosise niciodat? ?i de periu?a sa r?sucit? în ?ipl? de cînd a primit-o cadou - tocmai bune pentru a cur??a nori?orii aceia prea omene?ti (arteriali, ai fi zis) ce puneau str?vezii nouri de incertitudine peste perfec?iunea imaculat? a întregului. Dar,dup? ce pasta alb?strie fu bine înspumat? ?i alert frecat? cu periu?a, lumina platinat? a marmurei se deschise din nou, surîzînd ca luna cea nou?, în penumbra crepuscular? a  tindei.


     O ridic? apoi cu duio?ie timid? în bra?e ca pe o feti?? puber? sau ca pe un înger abia coborît din sl?vile cerurilor ?i, ferindu-?i mereu ochii de privirile ei întoarse cu jen?  spre um?rul stîng, deschise cu cotul u?a dinspre camera cea bun?, unde p?trunse cu pa?i delica?i ?i a?ez? acea dulce povar? feciorelnic?  în unghiul ocrotitor pe care m?su?a de televizor,goal? acum, îl f?cea cu ?ifonierul.


     Afar?, începuse, feeric?, fosforescent? ?i magic?,  prima Noapte de Sînziene a anului, iar lumina irizat? a C?ii Lactee se cernea diamantin printre perdelele str?vezii, desenînd pe pielea de argint lustruit a statuii un florilegiu de ghe?uri ?i de oglinzi volatile.


   Mul?umit ?i relaxat, Dorel se întinse pe patul din dreapta cu capul în?l?at pe toate pernele ?i cu ceafa sprijinit? gospod?re?te pe palme.


   Statuia, înv?luit? în propria-i lumin? auroral? ?i preacurat?, ca z?pezile de dincolo de nori, alunecase numai pu?in într-o parte, ar?tîndu-?i, pe jum?tate, perla ochiului drept, ca ?i cum ar fi vrut s?-l z?reasc? o clip? ?i s?-l binecuvînteze cu o umbr? de rou? ?i de recuno?tin??  pe salvatorul s?u


        - Doamne, Dumnezeule, mare! ce frumuse?e,Doamne, ai ?inut ascuns? de ochii no?tri în adîncurile  d? sub t?lpile mele ?i cine mai ?tie pe unde, pîn toat? lumea asta atâta d? plin?, p? dasupra,  d? boi înc?l?a?i, d? jigodii ?i d? draci în haine d? om!


         - Pentru c?, strig? el, ridicat brusc  în picioare ?i str?fulgerat dureros de explozia unei revela?ii amare, pentru c?, dac? ezista o asemenea minune-a minunilor în gunoiul dospit al cur?ii  mele, cine-ar putea s?-mi spun? mie, cu mâna p? suflet, câte minuni din a?tea vor mai fi fiind t?inuite  prin hrube, v?g?uni,firide,grote ?i l?zi sem?nate de Domnul deasupra ?i înl?untrul p?mântului, dar întotdeauna prea bine ascunse ochilor no?tri netrebnici, c?rora numai la p?cat ?i  la sânge le sclipesc lumini?ele! Adeverindu-se astfel c? ?i noi am fost, mai întîi, ne?te îngeri, acolo, în gr?dina din rai, ?i c? doar pizma,trufia ?i zavistia ne-a luat min?ile.


     A?a, prosternat în genunchi ?i  descântînd de unul singur, îl g?sise nevasta, spre miezul nop?ii, când se întorsese r?corit? de pe la sfaturile sale de tain?.


-         A?a, a?a, închin?-te la matracuca asta  cu ?â?ele goale ?i cu jum?tate fundu’la bun? vedere, c? la Maica Domnului, colo?a, ca s?-?i dea ?i ?ie niscaiva glagorie pân tiuga aia p? care d?geaba o  duci p? umeri, ai cam uitat d? mult s? te rogi!!


  -  Da, tu, ca de pild?, unde-ai fost, fa, pân?-acuma-n puterea nop?ii?   Sau te pomeni c-ai horit ca ielele-n pielea goal? ?i cu flori p? t?rt?cu??, ca s? le spurci fetelor mari, care-or mai fi r?mas, ?i s?rb?toarea asta, a lor, d? Sânziene ?i s?   crape d? groaz? ori?icine  te-o fi z?rit,  t?v?lindu-te ca un ?ap cu beregata t?iat? ?i sulemenit? ca Talpa Iadului, p? la r?scruci!


         Dar Floricu?a se întorsese spre perete cu p?turi cu tot ?i cu palmele strâns lipite peste    urechi.


-         ?-h?-h?, vulpoiul în haine d? oaie, i-auzi, ia !!, P?i, adec???, trebuia s? ?ed aci, lâng? tine ?i s? ne zgâim amândoi, ca scrânti?ii, la paparuda asta ciung?,oloag? ?i cu-un ochi d? pe?te fiert ?i cu-altu’ d? capr?-înecat?, mai ad?ugase ea îndesat, ca s? aib? ultimul cuvînt, în vreme ce Dorel se plecase umilit ?i ghidu? c?tre Doamna-de-Argint ?i î?i fluturase ambele palme prin dreptul tâmplelor, ridicând neputincios din umeri – adic?:   


-         Asta e marfa,bre, ?iii... degeaba gâlceav?!!


    Pe urm?, se l?sase delicat pe marginea patului ?i încercase s? adoarm? cu ochii fixa?i necontenit pe statuia lui îngereasc?.


     În noaptea f?r? hotare de-afar?, r?s?rise, în sfâr?it, imens?,limpede ?i feciorelnic?  luna,iar iradia?ia ei colilie se strecura fulgurant prin perdele, atras? ca un magnet de pielea sublim-marmoree a Zânei-dupe-Lumea-Cealalt?.


     În vreme ce lui Dorel i se p?rea c? trupul s?u întreg s-a ridicat la vreo dou? palme de a?ternut ?i c? plute?te a?a, eliberat de tot ?i de toate, prin argintul topit al înc?perii.  Iar lumina hipnotic? ?i  rece ca o auror? hipeborean? devenise aproape insuportabil?


     Poate c? îns??i luna, preschimbat?-n mireas?, se pogorâse pe treptele sale ?esute din raze  ?i se strecurase, a?a,omene?te, în  aceast? smerit? od?i?? de la marginea lumii, ca s-o revad? pe Sora ei, blestemat? ?i pierdut? de mult, dar dezlegat?  de vraja cea rea, prin miracolul întâlnirii cu un suflet curat.


  Totu?i, spre diminea??, omul nu mai putuse s? mai suporte condescenden?a mut? din col?ul ochiului  de astru-înghe?at al Zânei-Zei?? ?i se ridicase umilit ca s-o r?suceasc? pu?in mai c?tre perete, în a?a fel, încât ambele Ei priviri s? r?mân? a?intite inert c?tre col?ul cel mai întunecat al camerei. Apoi,  îi redescoperi, în extaz,dar cu aceea?i  mut? adora?ie, gâtul  cambrat ?i rotund de leb?d? argintie ?i închise cople?it ochii, în?elegând dureros cât de ireal efemer? va deveni aceast? clip? de gra?ie, o dat? cu primele semne ale soarelui ?i cu ziua, întotdeauna aceea?i, care îl va apleca din nou cu fa?a-n ??rân? ?i,curând, îl va arunca din nou cu nasu-n cenu?? ?i cu fa?a la col?, adic? exact acolo  unde-a fost, dintotdeauna, locul s?u pe p?mânt.


   - P?i, murmurase el, ca o scuz? sp??it?, se ?tie doar c?, dup? noaptea asta vr?jit?,când se deschid Por?ile Raiului toate minunile strecurate din cealalt? lume se întorc neatinse înapoi, acolo la ele, în cer.    Iar  fericitul-ve?nic nefericit, care le-a z?rit, din gre?eal?,  fie ?i numai la lic?rirea unei spuze de stele, va r?mîne tot aici, în pulberea cenu?ie a lumii, ca s? se zdrobeasc? ?i s? se zvârcoleasc? cu fa?a-n ??rân?, dar cu ochii ve?nic ar?i de lumina Lor îngereasc? ?i cu inima adânc cutreierat? de fierbin?eli ?i de n?luci -   mai dulci, mai fragede ?i mai ispititor-rotunde decât m?rul ispitei din rai.


      A?adar,preafericitul Dorel-cel-nefericit b?nuia instinctiv c? trecuse peste un prag interzis ?i c? aceasta ar putea fi singura  clip? de dr?muit? Frumuse?e care i-a fost h?r?zit? ?i lui pe p?mânt,dar c? ea se va spulbera, de la sine, ca orice clip? de adev?rat? Frumuse?e ?i c? se va rostogoli umilit?, ca ori?ice minune de-o clip?, în groapa comun? a tuturor  clipelor sublime ale  vremurilor.


    Atunci se l?s? , f?r? s?-l caute,  pe sc?unelul de-o ?chioap? de sub candel?  ,cu ochii mari ?i lacomi ,a?inti?i cu disperarea înecatului înspre profilul acela astral,  exilat numai pentru o secund?, probabil, din al nou?lea cer -   încercând fascinat s? memoreze cât mai profund fiecare linie, fiecare arcad?, fiecare umbr? de încordare sau de surâs ?i fiecare potrivire  îndumnezeit? a lor, ca pe o reînnoit?, dar salvatoare ispit? a paradisului. 


    Deoarece,pentru mine, nimic nu va mai fi niciodat? la fel, în?elese el sfâ?iat, a?teptând ca marmura m?iastr? a trupului ei de silfid? s? se volatilizeze, din clip? în clip?, ?i s? se  pulverizeze-n v?zduh, precum argintul din ape  sau precum respira?ia unui înger din vis.


     Deoarece,pentru mine, nimic nu va mai fi niciodat? la fel, repet? el, respirând profund ?i sacadat, ca ?i cum ar fi ?â?nit ,în ultima clip?, dintr-o ap? mult prea adânc?


 


   Oricum, pe m?sur? ce lumina soarelui izvora triumf?toare din toate ungherele, magia ?i misterul zodiacal al Fecioarei-din-Lun?  se întindea pe perete ca apa evaporat?-a z?pezilor, topindu-se insesizabil ?i poleind, rând pe rând, chipul obiectelor docile din jur, ca ?i cum locul ei ar fi fost acolo , în col?,înc? de la zidirea casei ?i înc?  din  momentul în care Dorel, cu o floare de ginere-n piept, c?lcase pentru prima dat? acolo.


      ?i,ca s? nu mai vad? începutul sfâr?itului,b?rbatul se mutase, dis-de-diminea??, pe un sc?unel, sub gutuiul din fa?a casei, a?teptând amurgul din nou, ca s? ?tie sigur dac? minunea lui va mai primi îng?duin?a  s? întârzie, înc-o noapte m?car,aici, pre p?mânt  sau  se va întoarce, în gr?dina ei etern?, din cer -. ori, dup? greaua ei peniten?? ,în adâncul de mormânt al ??rânei 


-         P?i, murmurase el ca o scuz? sp??it?, se ?tie doar c?, dup? noaptea asta, toate minunile cu sau f?r? de suflet se întorc neatinse la ele,acolo,sus la Por?ile Cerului .


   B?nuia instinctiv c? aceasta ar putea fi singura clip? de adev?rat? Frumuse?e care i-a fost h?r?zit? ?i lui pe p?mânt ?i c? ea se va spulbera de la sine, cum se stinge ireversibil ori?ice clip? de gra?ie în marea de clipe bolnave  a vremurilor.


 


    Acolo, îl g?sise înv???torul Pavelescu, la o or? dup? prânz, când , alertat de pove?tile  Floricu?ei, alegase într-un suflet,ca s? vad? Silfida.


-         Pofti?i, Pofti?i ! îl îmbiase Dorel  îndurerat, re?inut ?i b?nuitor, dar cu o adiere de n?dejde ?i de înseninare, care-l f?cuse s? sar? de pe scaun ?i s? porneasc? ca deocheat înaintea oaspetelui s?u


     În c?m?ru??, era aceea?i umbr? vesperal? de templu subteran ?i numai profilul aureolat al Zei?ei se decupa în penumbra peretelui opus, glaciar ?i tremurat ca printr-o ap? prea limpede.


-         Nu pot s? cred,?optise înv???torul ?i înaintase lunatic spre Ea, cl?tinat ?i cu palmele resfirate prudent prin fa?a ochilor


-         Ai v?zut!? Ai mai v?zut a?a ceva vreodat??, oft? preafericitul,înecat de irepresibili fiori de orgoliu, de venera?ie ?i de gelozie.


-          Am mai v?zut una, într-o carte, spuse la fel de tulburat înv???torul,  dar ea se afl?, scrie acolo, într-un muzeu din Paris.  O  cheam?,cic?, Venus din Milo ?i e socotit? o minune a lumii, pentru c? mii ?i mii de oameni de pe toat? coaja p?mântului trec zilnic prin fa?a  ei, cu ochi înseta?i de frumuse?e dumnezeiasc? ?i cu umilin?? de om.


 


     A?a, a?teptând înc-o minune pe sc?unelul lui de sub gutui, Dorel cuget?, cu mâhnit? în?elepciune, la toat? Frumuse?ea pe care a sem?nat-o Dumnezeu pe p?mânt ,pricepând totu?i, cu irepresibil? trufie, c? el este totu?i un Ales ?i-un Binecuvântat, c?ruia Domnul i-a întredeschis, ca un fulger pe cer,o ferestruic? de-o palm?  înspre Des?vîr?irea grozav? a slujitorilor  S?i.


 


  Dar marele lui noroc a fost c? Afrodita sa nu s-a ridicat nici la cer,nici n-a coborât înapoi în p?mânt. Pentru c? acum nici nu-?i mai putea închipui cam cum ar mai fi putut s? tr?iasc? f?r? ea. Iar, noaptea,la culcare, privind-o, smerit?,în col?ul ei, Dorel se umfla-n piept ?i-?i râdea-n pumni ?tiind c? toate lighioanele-alea care se perindau unu dup? altul sau to?i deodat? p? la televizor :Iliescu, Popescu, N?stase, T?nase, Luciu, Balamuciu, B?nel, Parpanghel, Ponta, Sosonta.., nu erau decît ni?te p?pu?oi ?i ni?te ciuciurici d-?ia d? cârpe umplute cu paie.


Drept pentru care, dup? ce dou? luni n-a mai ie?it din ograd?, unde-a s?pat tran?ee dup? tran?ee, f?r? s? mai g?seasc? nimic, Dorel le ?optea tuturor curio?ilor, cu îngîndurat? osteneal? ?i cu plictisit? în?elepciune, c?:


-         Noi nu suntem oameni,bre,noi suntem numai’ ne?te goange d-alea d? b?legar,care mor d? b?trâne, f?r? s? în?eleag? unde-au tr?it ?i cu ce s-au hr?nit toat? via?a.


 


 


 


 


 


 


   


 


       


 


 


 


 


 


Nr. hituri: 1.101
Adaugat la data: 21:38:04, 20 Jan 2012
Comentarii material Nu exista nici un comentariu pentru acest material.